Numită și ciulinul alb este o plantă erbacee cu tulpini ramificate, cu frunze opuse, lanceolate, flori albe, foarte mici, în inflorescențe laxe.
În anumite zone din SUA e declarată plantă invazivă. În flora spontană crește în soluri nisipoase, cu subsol adânc și permeabil, o găsim în România în Câmpia de Vest (Bihor), în sudul țării, Constanța-Tulcea/Delta Dunării, sudul Munteniei și Olteniei. În culturi, se recomană în aceleași zone.
Partea utilizată: Rădăcina, culeasă la sfârșitul verii- începutul toamnei în lunile august-septembrie
Principii active: saponozide triterpenice
Acțiune farmacologică: Expectorant, diuretic, depurativ, vermifug.
Recomandări majore: Bronșită, tuse de diverse etiologii, în faza de cocțiune ( aparitia expectoratiei cu sputa mucoasa sau muco-purulenta, care la inceput, este eliminata greu.)
Alte recomandări: Uz intern- Dermatoze și afecțiuni urinare; Uz extern: plăgi, eczeme, furuncule
Mod de administare: Decoct- 1 lingurită rădăcină la o cană cu apă, se administrează 3-5 linguri/zi. Se poate prepara și sub forma unui macerat la rece, caz în care doza poate să crească până la maximum 8 linguri pe zi. Pentru uz extern se foloselte sub forma spălăturilor locale.
Notă: Ipăcărigea are aceleași întrebuințări ca și Săpunarița, care o poate înlocui deoarece este mai des întâlnită pe malul râurilor în zonele de câmpie și de șes din Transilvania.